Ce repede a trecut și vara asta… Nici nu am avut timp să scriu pe aici. Glumesc la partea cu scrisul…nu am scris că am fost putoare. Altfel, așa cum zice și titlul, vara e gata și chiar dacă se anunța un fel de indian summer, la cum sunt diminețile, cred că vom avea parte de o toamnă frumoasă. Și dacă tot a venit toamna, zic să mai postez și eu una alta pe aici. Și, contextual mă leg de articolul ăsta pentru a-mi exprima uimirea legat de un subiect. Adică, prețurile românești din industria ospitalității. care sunt mari, chiar nesimțite aș zice dacă aș fi om rău. Dar că nu sunt și sunt total de acord că nimeni nu îți bagă mâna în buzunar și e alegerea ta dacă plătești prețul. De exemplu eu nu aș plăti aproape 600 lei pe o noapte de cazare la Corbu.
Bun, revenind, am inchis sezonul estival cu o ultimă ieșire de o zi la mare. Am mai scris pe aici că facem frecvent astfel de ieșiri la mare. Plecăm dimineața și ne întoarcem seara. De obicei alegem plaja de la Corbu că este cea mai aproape, accesul este ușor și chiar ne place. Uneori, mai dăm o fugă la Vadu. Eh, de data asta, sâmbătă, am fost la Corbu. Că ne-am văzut cu niște prieteni care erau deja cazați acolo de vineri și stăteau până duminică. De la ei am aflat că prețul pe noapte la Rezident Corbu costă aproape 600 lei… Aia zic, o fi locația în buza plajei, o fi cerere și ofertă dar, bă, și eu tot pe bani muncesc așa că nu cred că aș da năvală să mă cazez aici indiferent de condiții.

Altfel, vremea la mare genială. Plecasem cu ideea că poate pe la un 2-3 după amiză, după câteva ore pe plajă să ne urcăm în mașină și să mergem puțin prin Cheile Dobrogei, să mai pierdem vremea pe drum și să ne întoarcem acasă. N-a fost să fie…. A fost atât de mișto vremea și comăania încât ne-am întins la vorbă și soare până nu a mai fost soare. Ne-am apucat de strâns calabalâcul de pe plajă pe la 18:30…. Atât de mult mi-a plăcut ziua asta de final de vară încât nici măcar poze nu am făcut, decât la final vreo două trei poze cu telefonul. Mă rog, am tras câteva cadre cu camera, cu fetele, dar alea sunt poze care nu se pun pe net.

Așa cum zicem de fiecare dată când dăm o tură de o zi la mare… ne vom întoarce și la iarnă. Și dacă nu, cândva, la anu, sigur vom mai da o tură de o zi. Anul ăsta greu… că deja avem planuri cu muntele anul ăsta.

Cu prietenul Mugur ai vazut Corbu?
Nu, nu..