E o constatare personală, mi-au mai zis și alții și, prin comparație cu ce am mai văzut pe alte bloguri de travel(nu că ăsta ar fi așa ceva) chiar fac poze proaste. Știu, se zice că jumătate de meserie e scula dar nici eu nu m-am grăbit să dau banii pe ceva telefon performant care să fac niște poze cât de cât de doamne ajută. Nici talent fotografic nu am și nici să învâț ceva editare foto nu m-am grăbit să învăț. Apropo de telefonul cu care fac poze, mă gândesc că dacă intră pe mâna unuia care se pricepe să fac și setări, are și aplecare spre compoziția fotografică, într-un final ar ieși ceva utilizabil.
Aceste câteva rânduri sunt un fel de refulare după ce am cotrobăit prin arhivă după niște poze mai vechi pe care aș fi vrut să le folosesc într-un articol la care tot scriu de vreo câteva zile câte o fraza două când apuc. Cum ziceam, nici telefonul nu mă ajută să fac niște poze decente, nici talentul de fotograf nu a scos capul… Și mă uitam așa la pozele pe care aș fi vrut să le pun în articol și mi-am dat seama că față de acum 5-6 ani, singura îmbunătățire în domeniu fotografiei a venit doar pe calea tehnologică. Adică, junghiul de telefon pe care il am acum este mai performant pe partea asta de cameră foto decât junghiul pe care îl aveam atunci. Altfel, tot poze banale, șterse, suprasaturate unele dintre ele sau foarte arse altele.
În concluzie ar trebui să mă apuc să mai citesc câte ceva despre cum să faci niște poze mai de doamne ajută, să mă educ puțin pe partea de fotografie. Că e păcat de ce scriu eu pe aici. Știu, pasionații de poze stau și scrolează pe instagram…dar na, mai vine unul altul să citească ceva pe blog și nu cred că-l conving pozele făcute de mine.
Cred că mă voi apleca mai mult spre fotografie. Chiar am postat vreo două poze pe contul de instagram. Că da, am cont de instagram. Mă rog, are motanul…dar și acolo îl lăsasem de izbeliște.
Mda, trebuie să lucrez și aici și, cumva, după ce mă pun puțin la punct, poate o să-mi iau și un telefon mai bun. Altfel, nu mă plâng, doar constat. Vedem cât mă ține și dacă în timp o să observ ceva înbunătățiri.
Pentru asta dar și pentru faptul că mi-am propus să fiu o idee mai activ pe aici mi-am făcut și o categorie nou. I-am dat un nume pompos… Cum să faci poze mișto. Vedem ce va fi în viitor.