Am fost la Simfonia lalelelor din Pitești 2023

Într-un final, după mai multe încercări nereușite de a participa la Simfonia lalelelor din Pitești, ieri s-au aliniat astrele și ne-am înființat frumos la eveniment. Cumva, așteptările erau mai mari, nu la modul că mă așteptam să găsesc Keukenhof-ul relocat în Lunca Argeșului, dar, cumva, mă gândeam că va fi mai mult despre lalele înflorite și mai puțin despre vânzare de bulbi și alte plante. În fine, ideea este că evenimentul a atras lumea puhoi. Noroc că noua locație în care s-a organizat Simfonia lalelelor 2023, parcul Lunca Argeșului, a oferit un spațiu generos că altfel, dacă ar fi fost ca de obicei pe pietonala din centru… puteți uita.

Pe lângă sutele de comercianți de bulbi de lalele de toate națiile și alte plante, evenimentul, din spusele unor prieteni din Pitești, a fost mult mai ok decât în anii trecuți. Mai mult spațiu, mai multe truck-uri cu mâncare, mai multe evenimente cultural-artistice. Nu am avut timp și de acestea, ne-am limitat la plimbat prin târg, făcut poze, cumpărat niște bulbi de lalele și mai apoi, ne-am întors la mașină cu gândul să mergem undeva să mâncăm ceva. Am fi putut opta să luăm ceva de la truck-food dar am zis să optimizăm timpul și să nu stăm pe la cozi. Că deh, lume multă, cum v-am zis. Una peste alta experiența a fost mișto mai ales că am apucat să facem cam tot ce ne-am propus înainte să vină ploaia și să strice feng shui-ul vizitatorilor și al expozanților.

 

 

De final, zic să punctez faptul că Parcul Lunca Argeșului m-a surprins plăcut. Într-o vreme vizitam destul de des orașul Pitești și-mi amintesc vag că pe locația unde azi există parcul Lunca Argeșului era ceva boschetăriș inundabil de fiecare dată când râul Argeș ieșea din matcă. Dar s-au băgat ceva bani, s-au înălțat niște diguri și zăvoiul s-a transformat într-un parc de 24 hectare, 15 km de alei, pistă pentru biciclete și, cel mai important lucru, când s-a amenajat parcul s-a ținut cont de arborii existenți în vechiul zăvoi și avem peste 2000 de arbori. Chiat frumos și aerist parcul.

Concluzie finală- A fost o zi mișto, fetele au fost mai încântate de eveniment decât las eu să se înțeleagă în scrierea prezentă aici de față. Altfel, pe lângă expoziția în sine, faptul că am reușit să ajungem la Simfonia lalelelor de la Pitești, faptul că am reușit să mă revăd cu prietenii ce locuiesc aici este bonusul zilei.

 

Lasă un comentariu