Prin 2006 aveam în plan ca în prima săptămână a lunii septembrie să merg împreună cu o colegă de servici și cu fiică-sa la ceva tabără speologică undeva prin Munții Apuseni. Plănuită de ceva vreme, cu taxă de participare achitată, așteptam tabăra asta ca pe a doua venire a lui Hristos. Doar că a intervenit inevitabilul, un coleg de servici deja era în concediu cu familia în aceiași perioadă, un altul avea programată ceva delegație iar cel care ar fi urmată să preia sarcinile mele și-a rupt mâna așa că, nu am mai putut ajunge la Tabăra de Speologie. Acum, dacă mă uit în urmă zic că tot răul a fost spre bine, că așa am ajuns unde sunt azi. Pentru că ăia cu tabăra lor de speologie nu și-au decalat acțiunea a rămas să-mi fac eu alt program o săptămână mai târziu.
Cu planurile vraiște am început să întreb în stânga și în dreapta de un om disponibil pentru ceva vacanță. Nu prea conta ce să facem, era idea să nu merg o săptămână ca un lache singur în vacanță…Toată lumea ocupată, fără zilele libere disponibile sau fără chef să-mi stea mie pe cap o săptămână. Așa se face că tot discutând cu o prietenă cu care mai băgam ture pe la munte, la recomandarea ăsteia, ajung la un calculator și scriu mare „Tură la munte septembrie”. era perioada forumurilor, erau discuții, se organizau chestii. Chiar și ture pe munte… Așa se face că joi pe la prânz mă inscriu pe un forum de munțomani și vineri seara mă întâlnesc în Gara de Nord cu Eugen, Costel, Raluca și încă doi băieți pe care nu i-am mai văzut după săptămâna ce a urmat și, din păcate nu mai știu cum îi cheamă. Păcat de ei că erau băieți tineri, maică…Ca să zic așa. Așa se face că de pe o zi pe alta, într-o seară de spetembrie 2006 am plecat cu 5 oameni total necunoscuți să facem tot traseul de creastă al Munților Făgăraș. De la Turnul Roșu la Plaiul Foii.
Discuții, povești, vreme bună. Au urmat apoi alte și alte ieșiri pe munte, la mare, prin diverse bodegi. Toate astea au dus în timp la legarea unor prietenii și unde la început mergeam pe munte cu clubul montan Ursul Trubadur, acum, după mulți ani… merg cu prietenii mei.
În condițiile în care fiecare și-a luat viața în mâini și s-au împrăștiat care încotro prin lumea asta, odată pe an, în octombrie, avem un week-end în care ne adunăm ca în vremurile bune să aniversăm prietenia. Anul ăsta a fost marcat cel de-al 22-lea an al UT.
E, așa se face că și anul acesta mi-am îmbrăcat tricoul de membru și m-am dus să petrec încă odată cu Ursul Trubadur. Știu, poate părea ușor nostalgic dar chiar m-a uns la suflet seara asta în care, ca pe vremurile alea în care nu aveam telefoane, noaptea trecea cu o bere și niște cântece la chitară.
La mulți ani prietenii mei, la mulți ani Ursule!!!