Aș putea spune că da, e o experiență. Senzația n-aș putea s-o descriu, până la urmă, am pus mâna pe un pește. Pentru că surprinzător, pisica de mare este un pește. Din ce știm noi, oamenii de rând din colțul acesta de lume, ar putea fi periculos…că știm noi că Steve Irwine a murit în 2006 înțepat de coada veninoasă a unei pisici de mare. Altfel, există vreo 80 de specii de pisici de mare și după cum spune wikipedia, pe timpul verii, în apele puțin adânci, există pisici de mare chiar și în Marea Neagră. Așa o fi….n-am văzut și nici nu știam că în Marea Neagră trăiesc și pisici de mare. Nu a fost ăsta motivul pentru care am mers în Sardinia dar dacă s-a întâmplat să aflu că există un oceanograf în Cala Gonone, că tot eram în zonă, am zis să ducem copiii să viziteze.
În condițiile în care am văzut recent Oceanograful din Valencia, oceanograful din Cala Gonone este minuscul. Dar tot merită vizitat dacă ești cu copii după tine. Altfel, interesant dacă ești pasionat de pești. Au rechini, au țestoase,au pești de toate mărimile și culorile, au pisici de mare. În fine, ideea este că la finalul turului prin oceanograf, în ultima sală, au un acvariu în care sunt câteva pisici de mare. Cred că asta este atracția principală a acvariului din Cala Gonone…acavraiul cu pisici de mare în care poți să-ți bagi mâinile și să atingi pisica de mare.
Ce să zic, dacă ajungeți prin Sardinia și vreți să experimentați chestia asta, să atingeți o pisică de mare(chestie ce nu o faceți zilnic) cred că merită să scoateți 12 euro din buzunar și să vizitați acvariul din Cala Gonone. Până una alta, am și un filmuleț cu experiența noastră cu pisicile de mare. Nu e cine știe ce filmare dar cred că merge să vă faceți o idee.