Pentru pasionații de filme italiene, 6-12 martie Festivalul filmului italian

Zilele astea sunt pe italienești :)) Total întâmplător am dat despre o știre care anunță „Visuali Italiane” – Noua Cinematografie Italiană în România 2023. Deși nu aș fi vrut să duc blogul într-o direcție cinematografică, descrierea evenimentului m-a făcut să îi dau atenție . Altfel, deși amator de filme, nu știu dacă în afară de celebrele western sapghetti, de Caracatița lui Luigi Perelli și Damiano Damiani cred că nu am văzut 10 filme din cinematografia italiană. Dar astea au fost bune și, aș enumera chiar cu titlul de recomandare măcar Nuovo Cinema Paradiso și Malena.

Așa cum ziceam, descrierea evenimentului m-a făcut să scriu despre eveniment. Și descrierea asta are cumva legătură cu obiectul blogului…

Despre ce lume vorbesc filmele din Festivalul “Visuali Italiane” programat în perioada 6 – 12 martie? Despre o Veneție reinventată de un artist video convertit la regie de film (Atlantida), despre o Romă nocturnă (Noaptea fantomă), despre o Calabrie a Mediteranei (Pentru Chiara), despre Sicilia toamna (Spărgătorul de oase) și despre periferiile din Napoli (Încet-încet). Cei ce vor urmări festivalul nostru se vor întâlni cu cele mai bune producții ale cinematografiei pure, care leagă o poveste de un peisaj, precum în Cei opt munți, filmul care deschide festivalul. Despre ce povești este vorba? Italia nu este o țară de oameni tineri, dar cinematografia sa, da. Multe dintre aceste filme (Eu și Spotty, Pentru Chiara, Încet-încet, Noaptea fantomă, Atlantida, Vera) au ca protagoniști adolescenți, copilandri, tineri, ca și cum cinematografia ar simți nevoia de a redesena mediul care îi înconjoară pornind de la privirea lor. Astfel, iese la iveală portretul unei țări pline de visuri secrete, locuri memorabile, enclave necunoscute. Și pline de Istorie. Bellocchio, autorul evenimentului special cu Exterior, noapte, vorbește despre cazul dramatic al lui Aldo Moro, Giuseppe Piccioni despre fascismul dintr-un colț de provincie (Umbra zilei).

Nu știu dacă o să reușesc să ajung dar cine vrea să vadă filme italiene, evenimentul are loc în perioada 6-12 martie la Muzeul Îăranului Român. Programul este aici.

Lasă un comentariu