Am plecat vara și ne-am întors toamna…. Pentru că anul ăsta a fost mai subțire cu marea și plaja, am zis să profităm de faptul că vara încă mai avea forță și să dăm o ultimă tură la mare. Pentru asta, am mai rupt vreo două zile de concediu și ne-am dus tocmai în campingul Silistar din Rezovo, Bulgaria. Mda, de obicei, pentru ieșiri scurte la mare preferam campingul de la Krapeț dar de data asta am zis să încercăm și ceva din sudul litoralului bulgăresc. Și da, campingul Silistar este ultimul camping înainte de granița cu Turcia. Prețul în camping Silistar este de 15 leva de adult și 5 leva pentru copii mai mari de 5 ani pe noapte.
Campingul Silistar este amplasat într-o pădure, în Parcul Național Strandja și ține cumva de satul Rezovo. Satul ăsta este fix pe graniță și din ce am vorbit cu un ospătar, mai locuiesc permanent vreo 14-15 persoane. Vara sunt mai mulți, că mai o casă de vacanță, mai niște turiști și personalul aferent. E pitoresc satul și are un restaurant super mișto, Morska Gradina unde am mâncat și bine și ieftin și ok din punct de vedere al panoramei. O să revin mai jos cu restaurantul și satul Rezovo.
Acum, revenind la camping nu m-aș mai întoarce acolo că are câteva neajunsuri. Primul ar fi acela că e departe de România…Din București până la Camping Silistar sunt vreo 400 și kilometri. Aproape 7 ore de condus fără pauze de masă, fără trafic prin vamă. Nu prea e destinație de week-end fie el și prelungit. Alt factor care nu mă atrage ar fi acela că ești rupt de lume, nu ai nimic în apropiere să cumperi ceva de mâncare, ceva de băut sau țigări dacă ești fumător. Singurele chestii deschise acolo sunt pe plajă. Vreo două beach baruri de unde poți să cumperi și ceva mâncare, în general pește, în timpul zilei. Tot la minusuri aș băga și faptul că în camping există curent electric de la generator și e dat cu porția, între orele 20:00-00:00. Adică, dacă nu ai apucat să-ți încarci telefonul seara sau nu te ține bateria, aia e.
Wc-uri și dușuri…Mda, aici e o problemă. Nu că ar fi murdare…dar sunt vechi, obosite și dau impresia de, și totuși, nu te poți abține? Dincolo de acest aspect mai sunt și puține. 4 dușuri și 4 wc-uri. Pentru mine n-a fost problemă dar dacă ești mai sensibil la aspectele astea…mai bine lasă. Altfel, dincolo de neajunsurile aste, campingul este curat și liniștit.
Cam atât cu părerile nasoale despre camping Silistar…să trecem la partea mișto. Am zis că e liniște în camping, că nu e aglomerat și că locația, așa la general, făcând abstracție de faptul că e departe de București, zic că are ce oferi și merită să bați drumul până acolo. Dar cum ziceam, aș alege să iau o cazare în Sinemoreț și să mă mai agit prin zonă cu mașina că sunt câteva plaje frumoase, sunt și ceva obiective pe care de data asta, din lipsă de timp nu le-am vizitat.
Booking.comDespre plaja de la camping Silistar numai de bine. Suficient de mare pentru câtă lume vine acolo, curată, apa numai bună inclusiv pentru cei cu copii mici. Plaja este la vreo 5 minute de mers pe jos din camping.
Pentru că mai sus ziceam de Sinemoreț, orășelul promite și chiar dacă nu se ridică la nivelul stațiunilor bulgărești mai cunoscute pe la noi poate fi atractiv. Că are de toate. Și plaje și restaurante și hoteluri și vile și all inclusive pentru doritori. Și culmea, orașul Sinemoreț arată mai mișto decât m-aș fi așteptat iar plaja…wow. Aici am avut în plan să mergem pe o plajă sălbatică, o recomandare de la o prietenă. Nu ne-am mai dus că în ziua în care am mers la plajă în Sinemoreț erau semne de ploaie și parcă nu aș fi urcat și coborât un munte pe ploaie. În fine, nu a plouat și plaja Lipite rămâne pe listă în caz că voi mai ajunge cândva în zonă.
Altfel, bine că ne-am întors mai devreme că sigur rămâneam pe acolo. Că după ploile torențiale din Bulgaria, râul Veleka a ieșit din matcă și a inundat drumul. Lăsând la o parte aspectele legate de ploi și inundații, că se pare că am fost anul ăsta urmărit de ele, să revin puțin la cârciuma din Rezovo. Cam așa arată panorama din restaurant. Bulgaria și Turcia despărțite de râul Rezovo.
Cum ziceam, locația mișto iar meniul bogat și ieftin. Am mâncat de două ori aici și am fost în 70-80 leva 4 persoane cu de toate mai puțin cu alcool că nu m-am riscat la mai mult de o bere că deh, aveam de mers vreo 10 minute cu mașina până la camping și fiind zonă de graniță nu m-am riscat la chestii legate de poliție. Ca idee despre meniu, s-au consumat crabi la 10 leva porția, s-a consumat pisică de mare. Amintesc chestiile astea că nu le-am întâlnit prea des în meniul altor restaurante din Bulgaria.
Acum, că am ajuns la sfârșit, nu aș mai reveni în camping Silistar dar în zona asta a Bulgariei m-aș întoarce. Aș merge cu varianta de cazare și pe lângă plajă și baie m-aș aventura și prin Parcul Național Strandja, m-aș duce și spre Sozopol.