Faptul că într-o lume destul de globalizată când, făcând abstracție de pandemie, puteai să te deplasezi fără mari probleme în orice colț de lume, faptul că a apărut Revolut, trebuie salutat. O idee genială care a ajutat enorm atât pe cei ce călătoresc cât și pe cei ce au de făcut diverse cumpărături de pe site-uri externe. Nu mai vorbesc de cei ce au avut prin intermediu Revolut poate cea mai simplă metodă prin care au visat să ajugă bogătani în cripto. Dar să lăsăm asta și să revenim la partea asta de uoameni nerecunoscători ce se simt agasați de marketingul agresiv al celor de la Revolut. Da, mă freacă și pe mine cu astfel de mesaje mai ales de când s-au transformat în bancă dar pot trece peste.
Era o vreme când puneam pariu cu niște prieteni pe momentul în care vei primi bonus 200 lei dacă inviți un prieten valid să-și facă cont Revolut. Nu mai știu, cred că s-a atins pragul înainte de sărbători… Pe mine nu mă deranjează, înțeleg cât de cât cum funcționează marketingul așa că, pentru beneficiile de care mă bucur având un card Revolut, cel mai mic plan, Standard, cred că pot ignora mesajele comerciale venite din direcția asta. Dar sunt oameni ce nici când primesc ceva gratis, mă rog, aproape gratis, nu știu sau nu vor să aprecieze. Cum mie-mi place să mă pun contra destul de des, într-o discuție legată de Revolut l-am întrebat pe respectivul prieten dacă e mulțumit și dacă vede avantaje în faptul că are un card Revolut. Normal că era mulțumit, mi-a puncat avantajele cursului de schimb, a faptului că poate plăti cu el cam peste tot pe unde a fost și comisioanele au fost simțitor mai mici, și multe altele. Dar el era deranjat că primea mesaje prin care era răsplătit dacă recomanda Revolut și altor prieteni. Și l-am întrebat dacă ar face lucrul acesta, dacă ar recomanda Revolut unui prieten. Și cică da, că e ok…dar el este deranjat de faptul că cei de la Revolut vor să-l „cumpere” cu bonusul oferit pentru o eventuală recomandare și că el vede agresivitate și oareșce disperare în aceste mesaje.
La noi în familie avem Revolut amândoi și, cu toate limitările impuse de planul Standard, la cât folosim noi cardurile Revolut, preponderent când plecăm din țară și pe anumite site-uri o idee mai dubioase, aș primi și mai des spam comercial din partea lor. Că e simplu…o glisare de deget sau o bifă+delete. Atlfel, cum ziceam…sunt mulțumit că există alternativa asta. Pe lângă fapătul că folosesc cardul Revolut când plec din țară, până să-mi fac un cont cu zero comisioane la Unicredit(promoție black friday) când alimentam contul bursier de la XTB, foloseam tot Revolut…că nu aveam comisioane în euro.
Articolul ăsta l-am scris așea, la plictiseală…că tocmai mi-a venit o notificare de la Revolut să mă întrebe dacă nu vreau să fac și copiilor un cont de economii la ei. Momentan nu, am alte metode de economisire pentru ei… Dar dincolo de avantaje, e bun Revolut… că uite, dă idei de articole.