De prin 2014 lucrez pentru o firmă din Bulgaria. Unde la un moment dat mă umplusem de spume pe țara vecină, de când am început să-i cunosc, să interacționez cu ei, mi-au devenit simpatici. Deh, păreri preconcepute. Așa a început să-mi placă Bulgaria. Mai ales partea montană. La litoralul lor nu m-am extaziat, merg doar anual de câteva ori cu cortul la Krapeț. Altfel, în acești aproape 8 ani m-am plimbat destul de mult prin Bulgaria atât cu munca cât și de capul meu. În condițiile astea pot zice că am văzut schimbările petrecute la ei poate mai bine decât le-am văzut pe cele de la noi. În martie am fost la Sofia și, ca de obicei mi-am cam păstrat obiceiul. Același hotel, acelaș local unde mănânc de fiecare dată. Și aceiași diurnă. Pe moment nu mi-am dat seama dar fără a exagera cu ceva, am cheltuit mai mult. Nu știu la hotel cum e, că nu am plătit eu, dar masa a fost mai scumpă cu vreo 10-15% și în linii mari am fost pe același meniu.
Altfel, toate s-au scumpit, inflația e peste tot. Dar zilele trecute vine un coleg din Bulgaria și ajungem iar la discuții despre cum mai stă treaba prin Bulgaria. Și-mi zice ăsta că e jale, s-au scumpit toate. Și că el și-a luat vacanță în Turcia la all inclusive că e mai ieftin decât dacă lua o vacanță similară în Bulgaria. Pe colegul ăsta nu-l știu foarte bine, e relativ nou și nu am apucat să interacționăm foarte mult. În schimb, ieri vine și șeful meu. Ăsta cam pe calapodul meu, ne știm de mult, avem pasiuni comune…singura diferență e că el e șef. Și-mi confirmă și ăsta că Bulgaria e destul de nasol, că totul s-a scumpit și viața devine din ce în ce mai grea. L-am întrebat dacă prețurile au crescut doar din cauza inflației sau au fost influiențate și de anunțul cu privire la trecerea la moneda unică. Și-mi zice titpul că nu crede că e o creștere foarte mare din cauza treceri Bulgariei la euro, că scumpirile au început ușor ușor în toamnă iar acum, de când cu războiul, au explodat.
Momentan încă sunt prins cu ceva probleme personale dar, cât de curând o să merg cu cortul la Krapeț. Cum soția are o agendă unde ține un buget de călătorie, cred că o să urmeze și o mică comparație cu ceva similar de anul trecut. Altfel, dacă aveți planuri de vacanță în Bulgaria, aveți grijă de unde cumpărați vignetă on line.