Modificarea orei de zbor

Mă gândeam că am scăpat și nu mai modifică cei de la Wizz orarul de zbor. Dar na, uite că s-a întâmplat, fix la o lună de la data la care am achiziționat biletele de avion spre Sardinia. Habar nu am  ce stă în spatele acestei decizii, la cât de complicată și complexă a devenit lumea, pot invoca ăștia orice motiv. Înainte de pandemie nu am trecut niciodată prin asta, acum se pare că face parte din viață, că am mai auzit și pe la alții, am pățit și eu când a fost cu Bari, înainte de Paște. Atunci au modificat orarul de zbor cu ziua… zborul din ziua în care trebuia să plec a fost anulat și am fost nevoit să aleg alte date.

Acum, măcar au modificat orarul. În mod normal aveam avion spre Alghero la 7:20 din Otopeni și aș fi ajuns în Sardinia la ora 9:00. Iar pentru ziua de întoarcere, zborul din Sardinia ar fi fost la 9:30. Acu, cu noua modificare a orarului de zbor, plec din București la ora 20 și ajung acolo la 21:40. o oră tot o dura până recuperez bagajele, până rezolv hârțogăraia cu mașina. Cazarea e la vreo două ore și ceva de mers cu mașina de la aeroport. Asta nu-mi place, că voi ajunge la hotel pe undeva pe la ora 1 noaptea. Sincer, prefer să trezesc copii dimineața devreme decât să-mi stea exuberanți o zi întreagă și când ajungem acolo să fie obosiți și agitați și cu siguranță, a doua zi va fi destul de greu să-i urnesc. Dar aia e, modificarea zborului nu ne-a afectat datele de zbor, doar s-au decalat cu niște ore. Cam multe dar bine că nu trebuie să caut alte date de cazare. Că e greu frate cu cazarea în Sardinia când ai repere de preț și localizare de la greci.

Altfel, în speranța că nu se mai modifică nimic, am contactat cazarea și i-am anunțat modificarea zborului. Cică nu ar fi problemă, că înțelege că nici pentru noi nu e ok lucrul ăsta și a rămas să ne auzim pe 10 august pentru mai multe detalii.

Lasă un comentariu