Uite că mi-a reușit și de data asta, am mai pus un an de experiență în cârcă. Încă pot să duc, mai e loc, n-am fost lovit de criza vârstei mijlocii(Așa zic eu, nu știu cum se vede din exterior). E, și dacă toată lumea e ruptă că și-a serbat Maran ziua ca pe vremuri, mi-am pus un pahar cu vin și m-am uitat în urmă. Concluzia a fost că nu mai e mare lucru de făcut… nu mai schimbi ce a fost. Tragi niște concluzii și speri că pe viitor, ce nu a ieșit cum ar fi trebuit atunci, să iasă mult mai bine data viitoare. Scriu rândurile acestea și încă stau în cumpănă dacă să le public aici sau pe celălalt blog. Cred că ambele variante sunt fezabile, aici vreau să cresc, dincolo am o mică comunitate. Până la urmă nu cred că e foarte important…și aici și dincolo sunt tot eu. În fine, ideea este că s-a împământenit în popor ideea că pe la 40 plus, vine și celebra criză a vârstei mijlocii.
Ce să zic, treaba asta cu criza vârstei mijlocii există. Sunt multe semnele că o anumită persoană a intrat mai mult sau mai puțin în această așa zisă criză a vârstei de mijloc. Odată, demult, un prieten ceva mai profund pentru ce puteam noi pe la 20 de ani, într-o discuție despre viitor, mi-a zis că după ce trece de vârsta de 40 de ani, „v-a merge la curve„. Nu știu dacă s-a ținut de cuvânt. Sper să nu. În fine, ideea este că de aici vine criza vârstei mijlocii. De la așteptări și alte speranțe. Cumva, pe la începutul vieții de adult, involuntar de multe ori, că subconștientul lucrează, începi să-ți creionezi viitorul. Casă, mașină, job, planuri de văzut lumea, familie, copii, un loc în care să te retragi la bătrânețe.
Da, vârsta este doar un număr dar numerele mari vin cu dureri și alte chestii care scârțâie. Cumva, vrei nu vrei, când ai ajuns să treci de 40 începi să conștientizezi că nu mai ești chiar nemuritor. Cumva, matematica câștigă și-ți zice că ai trecut de jumătatea speranței de viață. În România speranța de viață e pe undeva pe la 73 ani. Dar încă ești optimist… Și te apuci și tragi linii: Am făcut asta, n-am făcut asta. Și de aici apare criza vârstei mijlocii. D-aia unii divorțează, d-aia unii se afundă în alcool, d-aia unii o iau pe calea bisericii, d-aia unii dau în mintea copiilor și se apucă de făcut ce n-au făcut la tinerețe. Totul este legat de așteptări, e momentul în care realizezi că nu-ți mai ajunge timpul și nu ai făcut ce ar fi trebuit sau, pe partea cealaltă, cei ce s-au ținut cu dinții de planurile lor și ajung aici si se întreabă: Așa, și acum ce? Da, e complicat de explicat, că ce zic eu aici e doar la nivel teoretic însă, pe cuvânt de pionier că nu vreau să vă explic cum stă treaba cu criza vârstei mijlocii din proprie experiență :)). Tocmai d-aia și titlul.
Bun, tot teoretic zic că s-ar putea face una alta pentru a evita intrarea în așa zisa criză a vârstei. Indiferent de stadiul în care te afli cu așteptările de la viață, dacă ai ajuns în zona asta în care ești pasibil de a face criza vârstei mijlocii, acum, că ai experiență, este momentul să să regândești prioritățile, să faci planuri pe perioade mai scurte de timp, să renunți la anumite obiceiuri, să-ți faci altele. Cel mai important este să ai o ocupație. Da, o ieșire din rutină este eficientă. Nu zic să schimbi jobul decât dacă chiar te-ai blazat și nu-ți mai face plăcere ce faci. Dar poți învăța chestii noi, te poți apuca de proiecte noi, poți găsi un hobby. Ideal ar fi ca aceste noi activități să includă și membrii familiei. De ce și membri familiei? Păi simplu… timpul macină și oricât de mare ar fi iubirea, timpul ne afectează pe toți… și na, soții îmbătrânesc împreună și se confruntă cu aceiași rutină.
Ar fi mult de scris pe subiect dar dcă tot am împlinit 44 de ani, zic că ar fi timpul să-mi setez o prioritate pentru următoarea aniversare. Mă gândesc la o chestie fezabilă, un plan care să mă țină în priză, ceva pentru care să mă agit. Cumva, am vreo 3 chestii fizice pe care chiar mi le doresc de multă vreme și stau în cumpănă dacă e momentul să le achiziționez sau nu. Două dintre ele țin cumva și de nișa asta a travelului și prețul este undeva pe la vreo 3000 euro. Ar putea fi asta dacă tot am făcut un prim pas, să economisesc măcar vreo 80% din suma asta pe lângă ce fac deja. Asta ar presupune un grad ridicat de economisire :)) Cum ziceam, e nevoie de planuri și preocupări :))
Cam asta ar fi treaba cu criza vârstei mijlocii…este momentul în care realizezi că se apropie sfârșitul și fie că ai făcut sau n-ai făcut ce aveai în plan, ai impresia că timpul nu mai are răbdare. Ideea este să ai tot timpul ceva de făcut, ceva care să te mențină activ.