Toamna. Că vara e jale, este o pădure de câmpie și vara este ultimul loc în care vrei să te afli. Că e cald, pădurea e deasă dar deșiș din ăla de boschetăriș și aerul nu circulă decât pe sus. Plus de asta, te mănâncă țânțarii. Dar toamna, așa cum ziceam și în articolul anterior, e frumos peste tot. Pare că frunzele s-au resemnat, încep să se coloreze și e liniște.
Sâmbătă am fost la țară și mai aveam ceva de recuperat de la casuța din pădure, locul în care timp de vreo 8 ani mi-am ținut stupii cu albine. De obicei, pe la sfârșitul verii, aduceam stupii în sat și nu mai reveneam în pădure până primăvara. Și atunci era frumos…cânta păsăretul, era plin de flori…apoi înverzeau copacii și apăreau țânțarii. Dar mergeam și-mi vedeam de apicultură. Sâmbătă a fost pe relax, mi-am permis o plimbare prin pădure. Și tare bine a fost. Cu ocazia asta am fost prin vreo două zone ale pădurii prin care nu mai fusesem de foarte multă vreme. Și iar m-a luat gândul și, de data asta chiar cred că-l duc până la capăt. Adică, cred că o să-mi cumpăr până la urmă un detector de metale și o să încep să caut comori pierdute prin pădurea asta. Sau prin altele… și o să am motiv să ies mai des prin păduri.
Altfel, după plimbarea asta prin pădure am tras concluzia că ar fi indicat ca măcar odată pe săptămână ar fi indicat să dau o fugă prin pădure. Că face bine…