Când ai copii, îi duci la Zoo. La Zoosafari Fasanolandia dacă se întâmplă să ajungi cu ei prin regiunea Puglia. Pentru că merită. Atât copiii cât și locația. Dar și drumul până acolo. Dacă se întâmplă să te lipești de o vacanță la Bari, pe lângă alte și alte atracții turistice, mai ai una. Gradina zoologică din Fasano. E o destinație de o zi, pentru că pe lângă grădina zoologică propriuzisă, alături, ai și parcul de distracție. În condițiile în care transportul public pentru colțul acesta al Italiei este foarte bine pus la punct și nu ai nevoie musai de mașină, dacă vrei să incluzi pe lista ta și Zoosafari Fasanolandia, cam ai nevoie de mașină. Pentru că doar așa poți vizita grădina zoologică. Cu mașina printre animale.
Știu că sunt mulți cei care strâmbă din nas când e vorba de animale ținute în captivitate…însă, pe copii nu pare să-i afecteze foarte tare, ei se entuziasmează când văd maimuțele, girafele sau, cum a fost în cazul nostru, un urs polar foarte jucăuș. Ca idee, pentru că Bari e destinația principală din zona Puglia, că are aeroport, cel mai probabil că mulți vor alege să caute cazare în Bari. Așa că, distanța din Bari până în Fasano e de vreo 60 km. Recomand să evitați autostrada și să folosiți drumul de coastă. E mai întortochet, e frumos, faci mai mult dar nu te grăbești nicăieri…ești în vacanță. Așa cum ziceam și în titlu, da, merită să vizitezi Zoosafari Fasanolandia, al doilea cel mai mare parc zoologic din Europa. Ai nevoie doar de o mașină. Acum, că v-m zis într-un articol anterior, noi nu am avut nevoie de mașină pentru restul obiectivelor pe care le-am avu în cele câteva zile petrecute în Puglia. Singura destinație care necesita mașină era gradina zoologică din Fasano. Inițial, pe motiv că era și cam scumpuț dar și o idee complicat, că trebuia să ridic mașina din aeroport, eram pe cale să spunem pas vizitei la Zoosafari, chit că găsisem o alternativă. Mai exact, când plănuiam vacanța la Bari, am trimis un email la Zoosafari și i-am întrebat dacă au și transport în interiorul grădinii zoologice pentru cei ca noi, fără mașină. Ne-au răspuns că de când cu pandemia de Covid 19 au renunțat la serviciul ăsta dar ne-au dat un număr de telefon al unui nene care presta astfel de servicii. Ne lua tipul de la gară cu vreo 20 euro și încă vreo 40 că ne plimba cu mașina lui prin zoo. Ieșeam cu vreo 15 euro mai ieftin decât dacă închiriam mașină și evitam și garanția blocată și asigurările…dar dacă mai puneam și biletele de tren din Bari până în Fasano și mai adunam și faptul că tipul nu ne aștepta să petrecem și ceva vreme în parcul de distracție nu ne-a coafat. Așa că, înmomentul în care ne întorceam de la Grotte, l-am sunat pe tipul de la Airbnb și l-am întrebat dacă știe ceva companie locală de la care să putem închiria o mașină pentru a vizita Zoosafari fără a mai fi nevoit să merg să o iau din aeroport. Și omul s-a oferit să ne închirieze mașina lui. 50 euro plus gpl. Discuția a fost să-i fac plinul la gaz dar am ratat ultima benzinărie și copii erau obosiți deja, așa că i-am dat 70 euro cu totul. A fost multumit, că nu m ars gaz de 20 euro…
Biletele de intrare la Zoosafari au costat așa:
- Adulți-30 euro
- Copii-24 euro
- Parcarea-2,5 euro
Suplimentar, pentru alte activități la Zoosafari am mai plătit 3 euro de persoană indiferent de vârstă, pentru 10-15 minute petrecute în compania unei găști de lemuri. Eu nu am mai intrat, am preferat o cafeluță, dar au intrat doar fetele și au zis că a fost o experiență pe cinste. Din păcate, nu poți intra cu nimic, nici măcar cu telefon pentru poze, că cică le perturbă. Dar încă odată, fetele au zis că asta a fost una dintre cele mai tari chestii de la Zoosafari di Fasano.
Tot fără mine, fetele au intrat la un spectacol cu lei de mare. Cât au stat ele la delfinariu, eu m-am plimbat prin parcul de distracții. La delfinariu, biletul a costat 5 euro copil și 10 euro biletul pentru adulți. Din nou, fetele încântate, era primul spectacol cu lei de mare văzut. Că la Oceanograful din Valencia au fost doar delfini. La delfinariul din Fasano, la cumpărarea biletului, ai și opțiunea pentru o poză cu leul de mare la finalul spectacolului. Costă 5 euro și trebuie să aștepți câteva minute pentru a-ți printa poza. Merită și treaba asta, e o amintire din vacănță…. mai ales că mereu zicem că mai printăm din pozele digitale…și mereu o lăsăm pe mai târziu.
În fine, n-o mai lungesc, vă las mai jos câteva poze cu animalele de la Zoosafari Fasano și apoi vă zic și cum e în parcul de distracție. Ideea este că ai ce face o zi întreagă dacă decizi să vizitezi Zoosafari di Fasano.
Ca idee, dacă vă încumetați să vizitați Zoosafari di Fasano, treceți pe la supermarket și cumpărați niște morcovi pentru girafe și alte animale din astea vegetariene. Că ieșiți mai ieftin…Alternativa ar fi s-o pățiți ca noi, să cumpărați de la niște antreprenori de pe marginea drumului cu 6 euro câțiva morcovi și o pungă de alune de pământ pentru maimuțe. Asta așa, ca mic pont la vizitarea grădinii zoologice din Fasano.
Cred că leii ăștia sunt cei mai leneși văzuți vreodată. În fine, ideea este că la animalele periculoase au un perimetru al lor. Restul, cele care nu se ceartă sau nu poftesc unele la altele, stau și amestecate.
Cum ziceam mai sus, zebrele erau la grămadă cu niște măgari…măgari ce aveau dungi pe picioare. Acum nu știu care pe care dar s-a întâmplat :))
Cerbi și alte rumegătoare din belșug. Nu par a fi deranjate de trafic, se pun în fața mașinii și așteaptă un morcov.
Familia asta de hipopotami aveau și un pui. N-am reușit să prind o poză în care să se vadă și puiul…dar se pare că nu e așa rău în parcul ăsta zoologic dacă animalele încă se înmulțesc.
Cred că tigri sunt cele mai frumoase animale. O senzație destul de ciudată să te afli despărțit de aceste feline doar de un geam de Fiat :)) Dar erau liniștiți, ca orice pisică, leneveau. Așa cred că e cu burta plină.
Au la Zoosafari di Fasano și doi urși polari. Sunt geniali, am petrecut aici o vreme, avem și niște filmulețe. Sper să le editez într-o zi și să le urc pe yt. Momentan am încropit ceva scurt cu girafele, că ele sunt principala atracție când vine vorba de poze în Zoosafari di Fasano. Toată lumea face poze cu girafa care bagă capul pe geamul mașinii….
Ziceam mai sus că vă povestesc și despre ce se întâmplă în parcul de distracții de lângă Zoosafari mai există și parcul de distracții, Fasanolandia. Aici, pe lângă restaurante, terase ai și un trenuleț suspendat care te plimbă printr-un parc unde ai urșii polari, hipopotamii, maimuțe, lemuri… Apoi, ai tot felul de tiribombe dar și o expoziție de fluturi împăiați, una de reptile și pești. Delfinariul se află tot aici. Dacă la delfinariu prețul era de 5 euro copii și 10 euro adulți, la tot ce înseamna tiribombe, prețul era de 3 euro.